Târgului de Turism al României - Martie 2015

 

            În perioada 12 – 15 martie 2015, ROMEXPO Bucureşti, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie teritoriale, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (A.N.A.T), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc ( F.P.T.R.), Asociaţia Naţională de Turism Rural şi Ecologic (ANTREC) şi Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) a organizat în centrul expoziţional din Bucureşti cea de a XXXIII-a ediţie a Târgului de Turism al României (TTR).

            Scopul participării Consiliului Judeţean Neamţ la TTR din 12-15 martie 2015 a fost acela de a promova obiectivele turistice pe care judeţul Neamţ le deţine în patrimoniu (Cetatea Neamţului, muzee, case memoriale), celelalte obiective din judeţ (mănăstiri, biserici, muzee populare, arii protejate, etc), precum şi de a asigura sustenabilitatea celor 5 proiecte implementate de către Consiliul Judeţean  în perioada 2010-2013, cu finanţare din Programul Operaţional Regional 2007-2013, în cadrul Domeniului major de intervenţie 5.3 – „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”, operaţiunea „ Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi a activităţilor de marketing specifice”, respectiv: „Tradiţii şi artă populară în Ţinutul Neamţ”, „Promovarea ariilor naturale protejate din judeţul Neamţ”, „Promovarea turismului ecumenic din judeţul Neamţ”, „Colecţii muzeale şi vestigii istorice în judeţul Neamţ” şi „Campania de promovare a turismului din judeţul Neamţ prin participări la târguri şi expoziţii naţionale”.

            Consiliul Judetean Neamt a participat la aceasta ediție cu un stand personalizat, în suprafață de 60 mp, sub genericul: Neamț, un tărâm de legendă.  Pe cele trei corpuri de afișaj, au fost prezentate imagini cu Masivul Ceahlău, Lacul Izvorul Muntelui, Muzeul Neculai Popa, Rezervația de zimbri Dragoș-Vodă, Mănăstirea Secu și Cetatea Neamț, obiective turistice reprezentative pentru Județul Neamț, încărcate de istorie, cultură, povești și legende. Pe 4 monitoare s-au derulat permanent filme cu obiective turistice din județul Neamț (5 filme de 40 min.). În stand, pe toată durata târgului, a fost prezent meșterul popular Ionela Lungu care a făcut cunoscut vizitatorilor atmosfera olăritului de altă dată, realizând obiecte tip „ Ceramică de Cucuteni”, alături de o micăa expoziție de artă populară.

            Oferta turistică a judeţului „Neamţ, un tărâm de legendă” este o bogată colecție de muzee, case memoriale, zone naturale de o deosebită frumusețe, biserici și mănăstiri ce dăinuie în zona Neamțului de sute de ani, alături de vestigii istorice de mii de ani – Cultura Cucuteni, fiecare cu istoria și legenda ei, care mai de care mai impresionante.

            Sustenabilitatea celor 5 proiecte realizate cu finanţare din POR 2007-2013, Domeniul 5.3  s-a realizat prin distribuirea, pentru fiecare proiect în parte, a câte 100 de albume şi 100 de hărţi în limba română, 100 de albume şi 100 de hărţi în limba engleză, 100 DVD-uri bilingve (română-engleză), precum şi 100 de broşuri „ Legendele Ceahlăului” în limba română şi 100 de bucăţi în limba engleză. Mobilierul de stand utilizat a fost cel realizat în cadrul proiectului „Campanie de promovare a turismului din judeţul Neamţ prin participări la târguri şi expoziţii naţionale”, iar filmele care au rulat în cadrul standului, pe tot parcusul târgului, au fost cele 5 filme realizate cu finanţare europeană.

            Pe parcursul celor 4 zile de târg, în cadrul standului s-a prezentat oferta turistică a Județului Neamț, cuprinzând informații despre bogatul patrimoniu cultural, istoric și natural, respectiv:

            -  Broșura turistică "Vacanță în Neamț" conține 5 trasee turistice, pentru 4-5 zile de vacanță, cu informații despre obiective turistice (incluzând date de contact), activități pentru timpul liber și evenimente la care turiștii pot participa;

            -  Broșura turistică "Veșnicia s-a născut la sat" – este o ofertă turistică ce prezintă satul nemțean cu bisericile și hramurile lor, arta tradițională și meșteri populari, parcurile naționale și lacurile, preparatele culinare reprezentative, sporturile ce pot fi practicate în timpul liber, izvoarele minerale și evenimentele de pe parcursul unui an;

            -  Broșura turistică "Județul Neamț-destinația ta de vacanță" – se adresează în special tour-operatorilor și cuprinde pachete turistice cu posibilități de petrecere a una, două sau trei zile în Neamț, pe cele mai frumoase trasee din județ și cu obiectivele turistice cele mai valoroase, din fiecare zonă în parte;

            -  Albumul "Ghidul turistic al județului Neamț" – prezintă cele mai reprezentative obiective turistice din județ, pornind de la vestigii istorice, arii naturale protejate, personalități nemțene, până la lăcașe de cult și muzee;

            -  Albumul "Tradiții și artș populara în județul Neamț" – prezintp informații și imagini despre meșteșugurile tradiționale, arhitectura populară, portul popular și obiceiurile din zona Neamțului, precum și colecții ale muzeelor de etnografie și artă din județ.

            -  Albumul "Pelerin la Mănăstiri Nemțene" – conține informații și imagini ale lăcașelor de cult cele mai reprezentative din aria județului Neamț;

            -  Albumul "Colecții muzeale și vestigii istorice în județul Neamț" – conține prezentarea colecțiilor de istorie și arheologie, precum și colecțiile de artă, știinte ale naturii, cuprinse în muzeele nemțene și casele memoriale;

            -  Albumul "Arii naturale protejate" – prezintă descrieri ale celor 6 arii naturale protejate din județ: Parcul Național Ceahlău, Parcul Natural Vânători Neamț, Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, Lacul Vaduri, Lacul Pângărați, Rezervația Naturală Lacul Cuejdel, cu trasee turistice și informații despre floră și faună;

            -  Broșura "Legendele Ceahlăului" – care conține 10 din cele mai frumoase legende ale Muntelui Sfânt Ceahlăul;

            -  Hărți, pliante și DVD-uri (filme) cu obiectivele turistice din județ.

            S-au asigurat filmarea standului şi a târgului de turism, precum şi interviuri ale persoanelor invitate sau implicate în acest eveniment, prin intermediul unui reporter şi a unui cameraman de la postul local de televiziune TELE MOLDOVA PLUS TV, facându-se astfel şi informarea publicului larg despre promovarea turistică pe care o realizează Consiliul Judeţean Neamţ prin participarea la acest târg de turism.

            Pe parcursul târgului, reprezentanţii Consiliului Judeţean din cadrul Serviciului Turism împreună cu vicepreședintele Emilia Arcan, au prezentat în amănunt oferta turistică a judeţului Neamţ unui număr de 22 de agenţii de turism şi 3 reprezentanţi media, precum şi persoanelor fizice care au vizitat standul judeţului.

            Evenimentul a fost mediatizat de mass media centrală şi locală prezentă la eveniment, precum şi în mediul on-line.


Vezi foto de la acest eveniment

> english version    


www.inforegio.ro

Investim în viitorul tău!
Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Copyright © Consiliul Judeţean Neamţ